”Let’s Do It, Romania!” revine cu o nouă zi de curățenie națională pe 21 septembrie, în aproape toate județele țării, printre care și Suceava, România alăturându-se celor aproape 200 de țări care fac curățenie în aceeași zi, unite într-o misiune comună: o lume cu mai puține deșeuri.
 Este a XI-a ediție a Zilei de curățenie națională, ediție care promovează „O țară mai curată, pentru că natura se sufocă sub deșeuri”.

Voluntarii din toate cele 41 de județe ale României sunt invitați pe 21 septembrie să redea frumusețea naturii care se sufocă, să strângă deșeurile și să petreacă o zi alături de oameni dornici să facă fapte bune. Înscrierile se fac pe https://app.letsdoitromania.ro/loginsau https://letsdoitromania.ro, iar informații suplimentare vor oferi coordonatorii județeni.

Florin Grădinariu coordonează campania în județ.

„Trăim și respirăm împreună în același loc, iar casa noastră se numește Pământ. Indiferent de vârstă, culoare sau locul în care ne aflăm, avem aceeași misiune – să oferim naturii șansa de a respira din nou. Împreună suntem de neoprit! Pe 21 septembrie, avem nevoie și de tine!

Este timpul să acționăm! Nu doar pe 21 septembrie, de Ziua de Curățenie Națională, ci pe tot parcursul anului. Fiecare dintre noi poate contribui la schimbare prin gesturi mici, dar importante: reciclarea corectă, reducerea consumului de plastic și implicarea în acțiuni de voluntariat pentru curățenie. 

Tu când ai făcut ultima oară ceva pentru natură?E o zi în care ne unim forțele pentru un mediu mai curat și mai sănătos. Hai și tu să faci parte din schimbare!”, transmit organizatorii.

Partenerii și invitații instituționali care se alătură Zilei de Curățenie Națională sunt: Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Ministerul Educației, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Apărării Naţionale, Administrația Națională Apele Române, Romsilva, Asociația Ofițerilor în Rezervă din România, Asociația Municipiilor din România și Asociația Comunelor din România.

„Pe 16 septembrie 2009, am lansat Let’s Do It, Romania! și am invitat toți locuitorii României să ni se alăture pentru a curăța deșeurile din natură.

Cincisprezece ani mai târziu, după mii de acțiuni de ecologizare și cu peste 2.4 milioane de voluntari care ne-au ajutat să ne scriem povestea, vă invităm să participați din nou în această zi de curățenie națională, împreună cu 198 de țări din întreaga lume.

Doar împreună arătăm că puterea comunității poate schimba lumea!” a declarat Anamaria Hâncu, co-fondator Let’s Do It, Romania!.

 

  • Peste 9.000 de saci cu deșeuri au fost adunați la Suceava, în 2023

.

Peste 9.000 de saci plini de gunoaie, însumând tone de deșeuri, au fost adunați în județul Suceava, la ediția de anul trecut a campaniei.

La Suceava, ziua de curățenie națională a reunit voluntari, dar și reprezentanți ai instituțiilor publice, ONG-uri, companii care s-au mobilizat pentru strângerea deșeurilor aruncate la voia întâmplării în parcuri, centre ale orașelor sau comunelor, pe lângă școli, areale naturale etc.

Potrivit organizatorilor, peste 20.000 de suceveni s-au mobilizat în lupta împotriva uneia dintre cele mai acute probleme de mediu – deșeurile.