La Muzeul de Științele Naturii din Suceava continuă, începând cu luna octombrie, seria programelor educaționale cu o nouă provocare pentru copii, organizate de Muzeul Național al Bucovinei.
Proiectul educațional - concurs de machete „Muzeul de Ştiinţele Naturii în imaginaţia copiilor”, ajuns la cea de-a IX-a ediție, provoacă creativitatea elevilor cu o nouă temă specială – „Medii de Viață”.
„Vă invităm să vă alegeți mediul de viață care vă stârnește curiozitatea, subteran, terestru, acvatic sau aerian, și să construiți machete folosind materiale naturale: hârtie, sfoară, plastilină, carton sau materiale din natură.
Machetele pot reprezenta un singur mediu de viață sau un colaj al celor patru medii, după dorința și imaginația fiecăruia în parte sau în grup”, transmit organizatorii.
Lucrările trebuie să ajungă la Muzeul de Științele Naturii din Suceava până pe 15 noiembrie 2024. Ele vor fi expuse până la finalul lunii ianuarie 2025. Cele mai reușite lucrări vor fi premiate. În urma jurizării, organizatorii vor stabili și anunța premiile și câștigătorii acestei ediții a concursului. Premierea va avea loc pe 5 decembrie 2024. Organizatorii au mai completat că, după perioada de expunere, începând cu 15 ianuarie 2025, participanții care doresc își pot ridica machetele de la muzeu. După 1 februarie 2025, acestea vor fi retrase din spațiul expozițional temporar.
· Patru medii de viață
Patru medii de viață îi invită pe participanți la explorare și creativitate: Mediul de viață subteran, care are două grupe: mediul (din interiorul pământului) în care se includ biotopurile corespunzătoare solului (humus, pătura de frunze moarte, mușchi). Aici întâlnim și cuiburi, mușuroaie, vizuini ale diverselor animale: râme, cârtiță, bursuc, hârciog, insecte, șerpi; mediul (de sub pământ) care cuprinde toate biotopurile aflate la nivel inferior față de orizontul de sol, cavități naturale (peșteri) în care găsim: lilieci, păianjeni, salamandre; Mediul de viață terestru, care oferă condiții mult mai variate, dacă ne gândim la factorii de mediu de la Ecuator la Pol sau de la malul mărilor până la vârful munților. Organismele vii s-au adaptat la toate aceste condiții, ceea ce explică marea lor varietate și diversitate. Câteva exemple de medii terestre sunt: ecosisteme forestiere (păduri), tip pajiște (savană, stepă), tip deșert sau tundră; Mediul acvatic, care cuprinde două subgrupe: mediul de apă dulce (lac, iaz) și cel de apă sărată (mări și oceane); Mediul aerian, care se referă la atmosfera terestră în care zboară insectele, păsările și unele mamifere zburătoare (liliacul).
Pentru orice informații puteți suna la telefon: 0755 134 353. Puteți obține informații direct de la Muzeul de Științele Naturii din municipiul Suceava (la standul muzeului).
Comentarii