Un câine agresiv a mușcat-o luni după-amiază, pe stradă, pe Elena Vizitiu, conf. univ. dr. la Universitatea din Suceava. Câinele de talie mică a atacat-o pe suceveancă la intrarea pe strada Mărășești, dinspre Areni. În acea zonă sunt câteva case la care sunt crescuți mai mulți câini.
Mușcătura la picior a fost destul de adâncă, Elena Vizitiu ajunând la UPU Suceava, unde plaga mușcată i-a fost toaletată. Aceasta va fi nevoită să facă și vaccinul antirabic obligatoriu în astfel de cazuri.
”Mă deplasam spre universitate, câinele a început să latre, m-am întors spre el și a părut că se retrage. Apoi, când mi-am continuat drumul, a venit brusc din lateral și m-a mușcat.
Rana este adâncă, a curs mult sânge, am suferit o traumă serioasă, pentru care vreau să fac plângere penală. După ce am fost mușcată am întrebat de o persoană de la un magazin de acolo și mi-a spus că același câine este agresiv și a mai mușcat încă 5 oameni. Mi se pare incredibil că nu s-a luat încă vreo măsură”, a spus Eleva Vizitiu.
Având în vedere ce au spus oamenii din zonă, câinele agresiv (cel din fotografie) ar fi al unui sucevean care are casă în imediata apropiere. Câinele stă însă mai mult pe stradă, pe trotuar, și atacă oameni.
Elena Vizitiu a încercat să dea de cel care ar deține câinele, însă acesta nu a ieșit din casă și nu a dat vreun semn.
Poliția a fost informată de caz de luni după-amiază și ar fi trebuit deja să demareze o anchetă. De asemenea, câinele periculos ar trebui ridicat de urgență de serviciul de ecarisaj.
Comentarii