Primarul din Bechișești, Violeta Țăran, a depus miercuri jurământul la preluarea celui de-al optulea mandat de primar. Violeta Țăran este unul dinte cei mai longevivi primari din județul Suceava, la ceremonia de învestire în funcție participând viitorul președinte PSD al Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, liderul PSD Suceava, Ioan Stan, senatorul Gheorghiță Mîndruță, deputatul Eugen Bejinariu, secretarul executiv al PSD Suceava, Ioan Cristian Șologon, iar din partea Prefecturii a fost prezent subprefectul Gheorghe Apetrii.

În cadrul evenimentului, Violeta Țăran a declarat că această zi are o semnificație deosebită pentru ea, având în vedere că a depus pentru a opta oară jurământul de primar.

„Este o funcție pe care am onoarea să o ocup de 24 de ani. Această continuitate nu este doar un semn al încrederii pe care mi-ați acordat-o de-a lungul timpului, ci și o responsabilitate pe care o simt mai puternică astăzi ca oricând. În acești ani, am avut șansa să contribui esențial la schimbările și dezvoltarea comunei noastre. Fiecare realizare pe care am obținut-o împreună se datorează vouă, celor care m-ați sprijinit și ați fost alături de mine în acest parcurs. Am văzut cum, prin muncă și colaborare, putem transforma planurile în realitate”, a spus Violeta Țăran.

Ea a adăugat că provocările nu s-au încheiat pentru această comună. „Avem în continuare multe de făcut pentru a atinge potențialul maxim al comunității noastre. Cei 24 de ani în funcție m-au învățat că dezvoltarea unei comunități nu vine din promisiuni goale, ci din acțiuni concrete. Știu că fiecare proiect necesită dedicare, perseverență și, mai presus de toate, implicare din partea fiecăruia dintre noi. Am învățat că doar împreună putem răspunde nevoilor comunei și că, prin dialog, putem găsi soluțiile cele mai bune”, a spus primarul comunei Berchișești.   

Violeta Țăran a mai spus că primăria va continua să investească în infrastructură și servicii publice moderne, astfel încât comuna să parcurgă o nouă etapă în dezvoltarea economică și socială, care să se reflecte armonios în creșterea calității vieții locuitorilor. Ea a subliniat că se va concentra pe atragerea și menținerea tinerilor, pentru ca aceștia să-și găsească un loc în Berchișești, să fie mândri de această comună și să contribuie la viitorul ei.

„Experiența acumulată în acești ani mă face să privesc cu încredere spre viitor. Am văzut de-a lungul timpului cum perseverența dă roade și sunt sigură că împreună vom reuși și mai multe schimbări pozitive în comuna noastră. Vă transmit că, așa cum am făcut și până acum, voi fi un primar deschis, atent la nevoile fiecărui cetățean, și voi păstra dialogul ca principal instrument de administrare a comunei. Ușa mea va rămâne deschisă pentru fiecare dintre dumneavoastră. Vă mulțumesc încă o dată pentru încrederea pe care mi-ați arătat-o în toți acești ani și vă asigur că, împreună, vom continua să facem din Berchișești un loc în care să fim cu toții mândri să trăim. Mulțumesc și vă asigur de întreaga mea dedicare”, a încheiat Violeta Țăran.