Deputatul AUR de Suceava Doru Acatrinei vrea să afle de la premierul Marcel Ciolacu prin ce a susținut acesta mediul de afaceri din România. Doru Acatrinei a precizat că a observat că la întâlnirile premierului cu mediul de afaceri, acesta nu spune nimic despre majorările de taxe de anul viitor care vor genera inflație și sărăcie, „companiile fiind nevoite să strângă, din nou, cureaua pentru lipsa de eficiență a guvernanților”.

El consideră că statul român se află în situația absurdă de a datora sume semnificative companiilor de construcții, în timp ce continuă să ceară plata TVA-ului înainte de a-și achita datoriile. „Această situație intolerabilă împinge firmele spre insolvență, în special pe cele din sectorul construcțiilor, unde 80% dintre companii sunt IMM-uri. Aceste firme, care sunt coloana vertebrală a economiei naționale, se confruntă cu un viitor sumbru. Riscul este ca odată cu prăbușirea IMM-urilor din construcții, piața furnizorilor de materiale se va prăbuși în lanț, amenințând zeci de mii de locuri de muncă. În spatele fiecărei firme care își închide porțile se află familii și comunități întregi care depind de aceste afaceri pentru a supraviețui”, a spus Acatrinei.

El a adăugat că, pe de altă parte, rata de absorbție a fondurilor europene la jumătatea perioadei bugetare 2021-2027 este zero, arată Consiliul Fiscal. Deputatul AUR a atras atenția că România nu a reușit să atragă bani din fondurile de coeziune și structurale în valoare de peste 31 de miliarde de euro care i-au fost alocate. „Printre motive se numără birocrația excesivă și incapacitatea administrației locale de a gestiona proiectele asumate. Pe termen lung, impactul va fi semnificativ: vom avea deficite mai mari de acoperit, pe de o parte, și <ne vom lua adio> de la banii pentru infrastructură, necesari pentru a construi școli, grădinițe, spitale”, a spus Acatrinei.

El a mai adăugat că, mai mult, gradul de realizare a reformelor şi investiţiilor din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă este de doar 14%, așa cum arată tabloul de bord publicat de Comisia Europeană, România fiind printre codaşele Uniunii Europene la acest capitol, alături de Bulgaria sau Cipru.

„În același timp, impozitele și taxele le-ați mărit în fiecare an, inflația este cea mai mare din UE, facilitățile Schengen se amână la o dată necunoscută, iar absorbția fondurilor europene este jalnică. De ce nu spuneți oamenilor adevărul, că ați întârziat deconturile din PNRR și ați mutat o tranșă de încasări pentru anul 2025 pentru că nu sunteți capabili să gestionați un proiect? Întâlnirile dumneavoastră cu mediul de afaceri ar trebui să fie doar pentru a vă cere scuze față de prestația dvs. în domeniul economic și nu pentru a invita câteva firme să le oferiți iluzia că venirea la o întâlnire cu dvs. nu le va aduce foarte multe controale în viitor”, a mai declarat deputatul AUR de Suceava.

În final, Doru Acatrinei a spus că, din punctul său de vedere, prestația premierului Ciolacu în susținerea antreprenorilor români este una „jalnică”.