Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, a declarat că în urma unei verificări pe teren a constatat numeroase deficiențe pe drumul județean DJ 209L, la doar un an și jumătate după ce acesta a fost modernizat. „Nu voi tolera lucrări făcute pe principiul <Lasă că merge și așa>. Nu mai merge!”, a transmis Gheorghe Șoldan după ce alături de administratorul public al județului, Cezar Ioja și directorul Direcției Județene de Drumuri Județene, Alin Ciobanu, s-a deplasat în teren și a verificat stadiul acestui drum, ale cărui lucrări de modernizare au fost recepționate pe 24 mai 2023.
El a precizat că în urma constatărilor de pe teren a dispus notificarea constructorilor care au lucrat la drumul Solonețul Nou – Pleșa pentru a remedia toate neregulile constatate pe această porțiune de drum.
Șoldan a precizat că drumul, care face legătura dintre Mănăstirea Humorului, monument UNESCO, cu salina și Basilica Minor de la Cacica, a fost modernizat printr-o investiție de 20.365.467 de lei, cu TVA inclus, finanțată din bugetul Consiliului Județean.
„Am dispus o inspecție pe acel drum aflat în garanție, alături de colegii de la Drumuri și Poduri, dar și reprezentanți ai constructorilor. Știam că sunt probleme, dar am primit și foarte multe sesizări de la suceveni pe pagina mea de Facebook. Am fost personal pe teren, am luat la pas o mare parte din acest drum și am constatat numeroase deficiențe. Deficiențe pe care reprezentanții constructorilor și le-au însușit. Știu că anul trecut, în mai, s-a mai făcut o notificare de remediere a defectelor la drumul în garanție. Nu cunosc ce s-a realizat atunci, însă cert e că acum două zile am găsit și mai multe probleme”, a declarat președintele Consiliului Județean Suceava.
El a arătat că în urma verificărilor s-a constatat că la nivelul stratului de uzură pe circa 1407,20 mp au apărut faianțări, fisuri longitudinale în ax, peladă, exfolieri și tasări locale în zona căminelor de canalizare. Printre deficiențele constatate se mai numără existența de material pietros pe carosabil rezultat din tratamentul bituminos pe circa doi kilometri și stâlpi de parapet ruginiți care necesită revopsire pe întreaga lucrare. Gheorghe Șoldan a mai afirmat că pe tot pe acest drum este necesară refacerea semnalizării rutiere orizontale.
“Vreau să îi asigur pe suceveni că nu voi tolera lucrări făcute pe principiul <lasă că merge așa>. Acest lucru poate că era acceptabil pentru fosta administrație a județului, însă în mandatul meu, orice proiect de modernizare va fi realizat cu maximă responsabilitate. În perioada următoare, voi verifica personal toate drumurile din județ aflate în garanție, iar acolo unde voi găsi nereguli, voi interveni prompt pentru a corecta lucrurile”, a încheiat Gheorghe Șoldan.
Comentarii