Premierul Marcel Ciolacu a avut astăzi o întâlnire de lucru cu reprezentanții sindicatelor care promovează drepturile actualilor și foștilor salariați din transporturi feroviare, silvicultura, agricultură, siderurgie și ai minerilor din Valea Jiului și Oltenia.
"Împreună vom definitiva soluția legislativă pentru ca drepturile actualilor și foștilor salariați din aceste domenii să fie respectate. Nicio pensie nu va scădea. Avem pregătite măsuri asupra cărora ne vom consulta înainte de a le promova pentru ca niciunei persoane să nu îi fie afectat dreptul la pensie corectă", a afirmat premierul Marcel Ciolacu.
În cadrul consultărilor a fost analizată propunerea Guvernului de fi aplicate temporar măsuri în beneficiul persoanelor pentru care, în urma recalculării, a rezultat un cuantum mai mic al pensiilor decât drepturile aflate în plată. În aceste situații, se menține pensia aflată în plată, iar ca măsură tranzitorie, până la egalizarea nivelului pensiei aflate în plată cu cea recalculată, aceste pensii nu vor mai fi impozitate.
De asemenea, a fost analizată necesitatea revizuirii încadrării în grupele speciale și deosebite de muncă. Reprezentanții Guvernului au arătat că înțeleg această situație și vor analiza soluțiile care să ducă la rezolvarea solicitărilor.
Totodată, reprezentanții Guvernului au menționat că va fi verificat modul în care angajatorii care au salariați încadrați în categorii speciale și deosebite de muncă aplică legislația privind plata contribuțiilor suplimentare pentru aceste locuri de muncă începând cu 1.09.2024.
În cadrul întâlnirii de lucru s-a discutat, de asemenea, despre soluționarea problemelor întâmpinate în ceea ce privește plata subvențiilor pentru administrarea pădurilor de către ocoalele silvice.
De asemenea, s-a discutat despre situația sistemului energetic național, precum și a spitalelor CFR.
Consultările reprezentanților Guvernului cu cei ai sindicatelor vor continua pentru finalizarea soluțiilor la problemele semnalate de organizațiile sindicale.
La întâlnirea de la Palatul Victoria au mai participat, din partea Guvernului, vicepremierul Marian Neacșu, ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, șeful Cancelariei prim-ministrului, Mihai Ghigiu, președintele Casei Naționale de Pensii Publice, Daniel Baciu, reprezentanți ai Ministerului Muncii.
Comentarii