Una dintre cele mai importante activități desfășurată în municipiul Suceava de către o societate al cărei unic acționar este Consiliul Local Suceava – transportul public local - va fi gestionată prin noi reprezentanți la nivelul Adunării Generale a Acționarilor.
Decizia a fost luată în ședința ordinară de Consiliu Local de vineri, 29 noiembrie, la care pe ordinea suplimentară a fost introdusă și nominalizarea a doi consilieri locali în AGA la TPL.
”Având în vedere importanța majoră a acestui serviciu pentru toți locuitorii municipiului, reprezentarea acționarului unic în Adunarea Generală a operatorului de transport trebuie să fie una eficientă, susținută de necesitatea optimizării acestui serviciu public”, a spus inițiatorul proiectului, primarul Vasile Rîmbu.
Președintele de ședință, viceprimarul Ioan Dan Cușnir, a fost cel care a nominalizat propunerile de reprezentanți în AGA la TPL Suceava: Mihai-Doru Anghelea (USR) și Andrei Gheață (PSD).
Ambele propuneri au întrunit voturile necesare, proiectul fiind votat de cei 22 de consilieri locali prezenți la ședință.
Comentarii