O mulțime de oameni din medii defavorizate au avut parte vineri de o zi de neuitat, în spiritul lui Moș Nicolae.
Peste 120 de persoane – copii din familii cu situații materiale dificile, persoane cu dizabilități de la Centrul de Consiliere și Sprijin Mitocu Dragomireni, elevi de la Școala Specială din Burdujeni și tineri de la Fundația FARA – au avut parte de o seară minunată, în care s-au simțit iubiți și apreciați.
„De Sf. Nicolae, la Vicovu de Jos am trăit momente cu adevărat magice. Hotelul „Ștefan cel Mare” a găzduit un eveniment plin de emoție și bucurie, dedicat celor care au cea mai mare nevoie de un strop de lumină și speranță.
Surpriza serii a fost reprezentată de interpreta de muzică populară Laura Olteanu, care ne-a încântat cu o prestație de excepție, oferită gratuit pentru această cauză nobilă. Atmosfera a fost întreținută cu multă energie și entuziasm de către DJ Giza, căruia îi mulțumim din suflet pentru spectacolul oferit.
Un rol esențial în organizarea acestui eveniment l-a avut Ovidiu Plămadă, căruia îi suntem recunoscători pentru că a pus la dispoziție gratuit locația, masa festivă și un autocar care a asigurat transportul pentru o parte dintre participanți. De asemenea, mulțumiri speciale echipei de la Școala de Șoferi Expert Drive, care a oferit un al doilea autocar, facilitând astfel deplasarea în siguranță a tuturor”, au spus reprezentanții Asociației Bucovina Civică, Andrei Bacoș și Vasile Bolohan.
Aceștia le-au mulțumit tuturor celor care au fost alături de ei și i-au ajutat să transforme acea zi într-o amintire de neprețuit pentru cei prezenți.
„Asociația Bucovina Civică își ia angajamentul de a sprijini aceste suflete dragi de câte ori este nevoie. Credem cu tărie că doar împreună putem construi o comunitate mai bună, bazată pe solidaritate și iubire”, au adăugat reprezentanții acesteia.
Comentarii