Polițiștii de frontieră suceveni au deschis dosare penale pentru mai multe infracțiuni în cazul a doi ucraineni care urmau să intre în România prin Punctul de Trecere a Frontierei de la Vicovu de Sus.

În primul caz, vineri dimineață, în jurul orei 5.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Vicovu de Sus s-a prezentat, pe sensul de intrare în România, un cetățean ucrainean în vârstă de 39 de ani, care conducea un vehicul greu, cu semiremorcă, ambele înmatriculate în Ucraina.

Polițiștii de frontieră din punct au constatat că atestatul de competență profesională prezentat de șofer nu îndeplinea condițiile de formă și de fond ale unuia autentic, fiind practic un fals. Polițiștii de frontieră au deschis dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals, ancheta urmând a continua sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți.

Și sâmbătă dimineață, pe 7 decembrie, în jurul orei 4.00, polițiștii de frontieră de serviciu din Punctul de Frontieră Vicovu de Sus au depistat un alt ucrainean, tot în vârstă de 39 de ani, șofer de autoturism, care avea permis de conducere, doar că acesta este suspendat pe teritoriul României. Drept urmare, polițiștii de frontieră suceveni au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia i-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce.