O agresiune petrecută pe 19 aprilie într-o locuință din Burdujeni s-a terminat tragic, cu moartea victimei, un bărbat în vârstă de 39 de ani. În urma agresiunii, autorul a fost arestat preventiv 30 de zile pentru vătămare corporală din culpă, însă încadrarea faptei va fi schimbată, fiind vorba de un omor în toată regula.

Pe 19 aprilie, în jurul orei 11.30, Secția de Poliție Burdujeni a fost sesizată cu privire la o agresiune care a avut loc într-un imobil de pe strada Prietenei.

La fața locului, a fost găsit Ionuț C., în vârstă de 39 de ani, care avea urme multiple de agresiune. Cel mai grav, acesta era în șoc hemoragic, după ce fusese înjunghiat.

Acesta se mutase recent în imobilul respectiv, împreună cu prietena sa, care achitase chiria aferentă. 

În aceeași locuință, a rezultat din cercetări, stătea fără forme legale și Andrei Ciuc, în vârstă de 32 de ani.

Bărbatul în vârstă de 39 de ani i-a cerut tânărului de 32 de ani să părăsească în aceeași zi imobilul.

Din cercetări a rezultat că Andrei Ciuc a plecat inițial din casă, însă apoi a revenit, hotărât să se răzbune.         

În locuință, și pe fond de consum de alcool, tânărul de 32 de ani i-a aplicat multiple lovituri bărbatului cu care intrase în conflict, inclusiv cu un cuțit.

Andrei Ciuc a fost identificat de polițiști la fața locului și arestat preventiv pentru 30 de zile de magistrații de la Tribunalul Suceava, mandat confirmat ulterior de Curtea de Apel Suceava.  

Victima sa a ajuns la spital, în stare gravă.

Bărbatul de 39 de ani a fost internat în Secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean Suceava din ziua agresiunii.

Victima a ajuns la spital în șoc hemoragic și, în ciuda eforturilor medicilor, starea acesteia nu s-a îmbunătățit.

Marți, 29 aprilie, bărbatul a decedat în secția ATI a Spitalului Județean Suceava.