Fostul deputat Eugen Uricec a murit în cursul nopții de sâmbătă, la doar 67 de ani. Eugen Uricec a fost deputat de Suceava din partea PD și PSD și vicepreședinte al Consiliului Județean Suceava în perioada 2005-2008.

De asemenea, a fost președinte și vicepreședinte al Organizației Județene Suceava a Partidului Democrat și vicepreședinte al PSD Suceava. De asemenea, a fost secretar de stat la Ministerul Mediului.

Fostul parlamentar era absolvent al Liceului „Ștefan cel Mare” din Suceava și al Facultății de Construcții din Iași.

În perioada 1983-1991 a fost inginer la Trustul de Construcţii Suceava, pe care l-a condus apoi, până în anul 2000, ca director general, după care a lucrat în sistemul privat, ca manager.