Rezultatele sondajelor la urne îl dau în unanimitate pe locul I pe candidatul AUR, George Simion, cu procente de 30% în sondajul Avangarde, 33,1% în sondajul CURS și 35% în sondajul Sociopol. Locul II este disputat între candidatul coaliției PSD-PNL-UDMR, Crin Antonescu și candidatul independent Nicușor Dan – ambii candidați cu 23% în sondajul Avangarde; 22,9% Crin Antonescu și 20,9% Nicușor Dan în sondajul CURS. Potrivit sondajului Sociopol, Nicușor Dan și Crin Antonescu sunt la egalitate, cu 20%. Pe locul IV, în toate cele trei sondaje se plasează Victor Ponta- 15% în sondajul Avangarde, 14,7% în sondajul CURS și 19% - în sondajul Sociopol. Elena Lasconi a avut între 3 și 4%.

Exit poll-urile Avangarde și CURS nu includ voturile din străinătate.