Accident în după-amiaza zilei de duminică, 22 iunie, pe strada principală din Câmpulung Moldovenesc.
Un motociclist de 28 de ani, din Năsăud, județul Bistrița-Năsăud, a depășit o coloană de mașini care se afla în fața sa.
Nu l-a văzut la timp pe un biciclist în vârstă de 68 de ani, din Câmpulung Moldovenesc, care virase la stânga, motiv pentru care a intrat în el.
Localnicul a fost preluat de o ambulanță și transportat la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc, unde a fost diagnosticat cu traumatism cranio-cerebral cu plagă contuză regiunea occipitală, contuzie cu hematom cot drept, plagă contuză deget doi mâna stângă.
Ulterior, s-a decis transferul său la Spitalul Clinic de Urgență Județean Suceava.
Motociclistul a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea zero, în schimb biciclistul nu a putut fi testat ca urmare a leziunilor.
În cazul ambelor persoane implicate în acest eveniment s-a decis prelevarea de probe de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.
Comentarii