Un autoturism și un tractor s-au ciocnit violent în cursul zilei de miercuri, 25 iunie.
Accidentul s-a produs pe drumul care leagă localitățile Gălănești și Voitinel, iar în eveniment au fost implicați doar conducătorii celor două vehicule.
Cei doi șoferi au primit îngrijiri la fața locului, iar ulterior au fost preluați de echipajele medicale sosite la fața locului, care i-au transportat la spital pentru tratament de specialitate.
La fața locului au intervenit pompierii militari din cadrul Gărzii de Intervenție Vicovu de Sus cu o autospecială de stingere dotată cu modul pentru descarcerare și o ambulanță SMURD B2, cu sprijinul unui echipaj SAJ cu medic.
Comentarii