Municipiul Craiova a găzduit zilele trecute Campionatul Național de 20 de kilometri marș. Atleții de la Clubul Sportiv Municipal din Suceava pregătiți de Cristina Iloc s-au regăsit printre protagoniștii întrecerii, izbutind să cucerească trei medalii.

Astfel, Alexandru Canceu a devenit campion național la categoria de vârstă U23. De asemenea, Diana Angelescu a câștigat medalia de bronz în întrecerea senioarelor, tot pe cea de-a treia treaptă a podiumului de premiere urcând și Ștefania Horodnic, la U20.