Președintele Consiliului Județean, Gheorghe Șoldan, a anunțat că de luni au început lucrările la un nou muzeu în municipiul Suceava. Este vorba despre noul Muzeu de Artă, care va funcționa în clădirea fostei Prefecturi și a fostului sediu al Arhivelor Naționale, în aripa de est a Muzeului Național al Bucovinei, amplasată pe strada Ștefan cel Mare, nr. 33, din Suceava. Gheorghe Șoldan a subliniat faptul că acest proiect printre în sfârșit contur, după ani de zile de așteptare. „Vorbim de o clădire monument istoric aflată într-o stare avansată de degradare, care va fi restaurată și transformată într-un muzeu modern, dedicat artei. Lucrările sunt finanțate în proporție de 90% de Institutul Național al Patrimoniului, iar restul de 10% cofinanțare din bugetul Consiliului Județean Suceava”, a spus Șoldan, care a precizat că luni a semnat ordinul de începere a lucrărilor.

Contractul de execuție a lucrărilor a fost adjudecat de firma suceveană General Construct, cu suma de aproximativ 4,1 milioane de lei cu TVA (89,36% din valoarea propusă) şi prevede o garanție pentru lucrări de 20 de ani.

Șeful administrației județene a precizat că până în decembrie 2026, Suceava va avea un nou spațiu cultural, care va îmbogăți viața orașului și va aduce un plus pentru oferta turistică a județului.

„Este important ca, alături de proiectele majore de dezvoltare, modernizarea infrastructurii rutiere, extinderea și modernizarea aeroportului, construcția unui patinoar acoperit, implementarea Zonei Libere Suceava etc., să avem și un Muzeu de Artă. Îl felicit pe Emil Ursu, directorul Muzeului Național al Bucovinei, pentru inițiativă și viziune și îl asigur, în continuare, de tot sprijinul meu și al Consiliului Județean”, a mai adăugat Gheorghe Șoldan. El a precizat că îl bucură că împreună cu directorul Muzeului Național al Bucovinei poate să facă posibil acest proiect.