Principala arteră de circulație care face legătura între cartierul George Enescu și Obcini - Calea Obcinilor - va fi străbătură de lucrări de traversare prin săpătură deschisă, în cadrul lucrărilor de înlocuire a conductelor și branșamentelor de gaze naturale cu presiune redusă, executate de către Delgaz Grid SA.

Lucrările de traversare a străzii Calea Obcinilor (NOD 1208) prin săpătură deschisă sunt programate în data de 15 spre 16 iulie 2025, după ora 22:00, pentru a minimaliza disconfortul în trafic și impactul asupra circulației rutiere.

Având în vedere densitatea rețelelor de utilități subterane din zonă (rețele termice, apă, canalizare, rețele electrice LES), nu este posibilă execuția lucrării prin foraj orizontal dirijat, fiind necesară intervenția prin metoda săpăturii deschise, au precizat reprezentanții Primăriei Suceava, care au anunțat autorizarea lucrărilor respective.