Polițiștii suceveni desfășoară în această vară o campanie de informare cu privire la drepturile și obligațiile tinerilor în funcție de vârstă și cu privire la necesitatea protejării acestora împotriva abuzului, neglijării, exploatării, traficului de minori, pornografiei infantile și a oricărei forme de violență.
Concret, polițiștii Biroului Siguranță Școlară au fost prezenți, în perioada 30 iunie - 10 iulie, în 10 școli de vară și 5 tabere școlare, beneficiari fiind peste 900 elevi și cadre didactice.
Polițiștii au urmărit să crească gradul de conștientizare cu privire la drepturile și obligațiile minorilor în funcție de vârstă, să promoveze protecția împotriva abuzului, neglijării și exploatării prin trafic de minori, pornografie infantilă sau alte forme de violență și să furnizeze informații esențiale privind sănătatea fizică și emoțională.
În funcție de vârstă, elevii și-au aflat și drepturile.
De exemplu, tinerilor de 16 ani li s-a spus că își pot face un tatuaj, însă acordul părinților sau al tutorelui legal este obligatoriu, pot susține examenul în vederea obținerii permisului auto categoria AM, A1 sau B1, au dreptul să își aleagă singuri religia și se pot căsători, dar tot cu încuviințarea părinților sau tutorilor.
Tinerii de 16 ani au aflat însă și că răspund penal în fața legii, iar în cazul în care săvârșesc o infracțiune gravă pot fi închiși într-un centru de detenție.
Elevii de 15 ani au afla și ei că se pot angaja, însă doar cu acordul părinților.
Setul de drepturi pentru copiii de 14 ani cuprinde cartea de identitate, dreptul de a circula cu bicicleta pe un drum public, dreptul de a avea un cont bancar, dar cu împuternicirea unui părinte.
Copiilor li s-a explicat însă și că la 14 ani, dacă au discernământ, pot răspunde penal pentru faptele lor.
Printre alte locații, polițiștii au ajuns în tabăra ”Misterele Bucovinei”, Mănăstirea Humorului, Tabăra ”Pe cai la Mitoc”, Tabăra ”Ditheo” Frasin, Tabăra ”Wunderkind” de la Găinești – Slatina.
Comentarii