Ostaticii răpiţi în Egipt cu nouă zile în urmă se află în Ciad, în apropierea graniţei cu Sudanul, într-o zonă cunoscută sub numele Tabbat Shajara, a anunţat armata sudaneză, citată de agenţia MENA, relatează AFP.

Armata sudaneză a precizat şi că în cursul confruntării soldate cu uciderea a şase dintre răpitori şi capturarea altor doi a fost rănit şi un militar sudanez.

Consilierul prezidenţial sudanez Mahjoub Fadl Badri a declarat că incidentul a avut loc duminică, printre victime numărându-se şi liderul unei grupări rebele din Darfur.

Grupul de ostatici, răpit la 19 septembrie, este format din 11 turişti europeni - cinci germani, cinci italieni şi o româncă - şi opt egipteni: doi ghizi, patru şoferi, un grănicer şi directorul agenţiei de turism care organizase excursia. După răpire, ostaticii au fost localizaţi la Jebel Ouanat, o zonă muntoasă aflată în zona de graniţă dintre Egipt, Sudan şi Libia.

Capturaţi la poalele versantului egiptean, ei au fost transferaţi în partea sudaneză a muntelui, fiind ulterior duşi în partea libiană, pentru a reveni sâmbătă în Sudan.

Duminică dimineaţa, un înalt oficial sudanez a anunţat că răpitorii i-au readus pe ostatici din Libia în Sudan şi par că s-ar îndrepta către graniţa egipteană. "Se pare că toţi ostaticii sunt bine", a afirmat Ali Youssouf, director de protocol la Ministerul sudanez de Externe, citat de agenţia oficială Suna. Un reprezentant al serviciilor de securitate egiptene afirmase că "răscumpărarea a fost plătită în partea libiană", iar autorităţile egiptene îi vor prelua, în două sau trei zile, pe ostatici, în zona de graniţă.

Răpitorii, a căror identitate nu este cunoscută, au cerut ca negocierile să fie coordonate de Germania şi au solicitat o răscumpărare de şase milioane de euro, conform unor surse din serviciile de securitate egiptene.