Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) va decide săptămâna viitoare eventualele modificări ale regulamentului privind creditarea populaţiei în ceea ce priveşte împrumuturile ipotecare, au decalarat pentru MEDIAFAX surse bancare.

Reprezentanţii BNR şi Consiliul de Administraţie al Asociaţiei Române a Băncilor (ARB) s-au întâlnit, vineri, pentru a discuta propunerile de modificare a regulamentului privind creditarea populaţiei, după ce bancherii au transmis o serie de solicitări, la finele anului trecut.

Sursele bancare nu au dorit să detalieze propunerile făcute de BNR, dar au arătat că relaxarea condiţiilor ar putea privi în primul rând creditele ipotecare.

La finele anului trecut, ARB a transmis mai multe propuneri de modificare a regulamentului de creditare a populaţiei, preşedintele asociaţiei, Radu Gheţea, afirmând că impactul este semnificativ mai ales pe partea finanţărilor ipotecare, blocate, parctic, de noile reglementări.

Creditul neguvernamental a crescut în noiembrie cu 1,1% faţă de luna precedentă, în contextul în care împrumuturile în lei s-au diminuat cu 0,4% (-0,7% în termeni reali), iar cele în valută, exprimate în lei, s-au majorat cu 2,3%. Exprimat în euro, creditul în valută a scăzut însă cu 0,9%, astfel că avansul pe total a fost determinat doar de aprecierea monedei europene.

Pe segmentul gospodăriilor, creditul în lei s-a redus cu 0,2% faţă de octombrie, iar creditul în valută exprimat în euro a coborât cu aproximativ 1%. Soldul finanţărilor în lei pentru firme s-a diminuat cu 0,6% în noiembrie, iar împrumuturile în valută au coborât cu 0,9%, exprimate în euro.

Analiştii estimează o scădere a soldului creditului şi în luna decembrie.

Potrivit regulamentului BNR intrat în vigoare în luna octombrie, băncile calculează gradul de îndatorare la creditele acordate populaţiei pe baza unor venituri cu cel mult 20% peste cele declarate la Fisc, în anul anterior, şi nu doar în funcţie de adeverinţa de salariu sau alte documente, precum anterior.

De asemenea, fundamentarea nivelurilor maxime admise pentru gradul total de îndatorare se face diferenţiat pe categorii de clientelă, pe destinaţia creditului (credit de consum sau ipotecar), pe tipul creditului (defalcat în funcţie de moneda de exprimare, sau de indexare), de tipul de dobândă, respectiv fixă sau variabilă şi comportamentul clientului în legătură cu onorarea serviciului datoriei determinat de calitatea garanţiei.

La determinarea gradului de îndatorare sunt luate în considerare riscul valutar, riscul de rată a dobânzii, precum şi posibilitatea de majorare a costului creditului provenind din comisioane şi alte cheltuieli din administrare prevăzute în contract.