Şeful statului a declarat, după întâlnirea cu Barroso, că obiectivul României este ca în 2009 să fie ridicat mecanismul monitorizării pe justiţie.
El a mai spus că l-a informat pe Jose Manuel Barroso că obiectivul noului Guvern de la Bucureşti este ridicarea monitorizării în 2009.
Şi premierul Emil Boc l-a asigurat, luni, la Bruxelles, pe preşedintele Comisiei Europene că Executivul va elimina orice amestec al politicului în actul de justiţie şi că va promova acte normative care să garanteze independenţa justiţiei, astfel încât monitorizarea României în domeniu să fie ridicată.
"Obiectivul nostru este ca în 2009 să ridicăm montorizarea pe justiţie a Comisiei Europene, ca România să devină cu adevărat un membru cu drepturi depline al UE. Vom lua măsuri interne, în primul rând de a elimina orice amestec al politicului în actul de justiţie şi, pe de altă parte, de a promova acele acte normative care să garanteze în continuare independenţa justiţiei", a declarat Boc, la finalul întâlnirii cu preşedintele CE, Jose Manuel Barroso, la care a participat împreună cu preşedintele Traian Băsescu.
Comentarii