Guvernul va majora fondul de salarii aferent primului trimestru pentru cadrele didactice care nu au primit salarii majorate cu 17%, sumele fiind asigurate din bugetul programat iniţial pentru trimestrele II, III şi IV, a anunţat, luni, secretarul de stat în Ministerul Finanţelor Gheorghe Gherghina.
El a amintit că bugetul pe 2010 include drepturi salariale cu majorarae de 17%, nu şi diferenţa de 33% abrogată de Guvern, dar acordată de anumite instanţe judecătoreşti.
Oficialul guvernamental a explicat însă că unele cadre didactice au câştigat în instanţă majorări salariale de 50%, incluzând şi diferenţa de 33% abrogată de Guvern, şi au fost remunerate ca atare, ceea ce a determinat scăderea fondului de salarii la nivelul altor unităţi şcolare.
În aceste condiţii, Guvernul va transfera din trimestrele II, III şi IV către fondul de salarii aferent primului trimestru sume prin care toţi profesorii să primească salarii majorate cu 17%, conform legii în vigoare, şi va reglementa printr-un alt act normativ problema diferenţei de 33%, câştigată în instanţă de unele cadre didactice.
Ministerele Finanţelor şi Educaţiei au fost mandatate să inventarieze şcolile care nu au putut acorda majorarea salarială de 17%, a arătat secretarul de stat.
Marţi, Guvernul trebuie să prezinte confederaţiilor sindicale un proiect de act normativ prin care sistemul de salarizare în sectorul bugetar să fie aplicat unitar pentru toate categoriile de personal.
Premierul Emil Boc anunţa, sâmbătă, după discuţiile cu liderii confederaţiilor sindicale, că Guvernul va propune sindicatelor un proiect de ordonanţă de urgenţă prin care sistemul de salarizare în sectorul bugetar să fie aplicat unitar pentru toate categoriile de personal, în interiorul unei mase salariale a cărei valoare să fie menţinută la nivelul celei din 2009.
Şeful Guvernului arăta că discrepanţele salariale sunt determinate atât de sentinţele judecătoreşti care acordă angajaţilor din învăţământ majorarea salarială de 50%, deşi Guvernul a acceptat pentru profesori, în 2008, o creştere de 17% şi a abrogat deja prin acte normative diferenţa de 33%, cât şi de includerea în contractele colective de muncă a unor sporuri nerecunoscute de legislaţia în vigoare.
Preşedintele Alianţei "Sed Lex", Vasile Marica, a declarat, luni, la Sibiu, că aşteaptă ordonanţa care să restituie bugetarilor o parte din veniturile salariale pe care le-au pierdut, afirmând că "bătălia este pentru bani" şi vrea să vadă "cum gândeşte Guvernul" pentru a rezolva "discrepanţele”.
Comentarii