Premierul Emil Boc a declarat, vineri, la Focşani, că Guvernul împreună cu Ministerul Finanţelor lucrează la o soluţie pentru compensarea taxei pe valoare adăugată (TVA) la lucrările finanţate prin fonduri europene, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Premierul a explicat că pentru soluţia compensării TVA pentru acest tip de proiecte trebuie negociat cu Comisia Europeană, în condiţiile în care legislaţia comunitară se opune acestei practici.

"Noi lucrăm cu Ministerul Finanţelor la o posibilitate de compensare a TVA pe fonduri europene, dar legislaţia europeană nu ne permite, trebuie negociat cu oficialii Uniunii Europene cumva", a spus Emil Boc.

Problema compensării TVA pentru proiectele europene a fost ridicată de şeful Direcţiei Tehnice a Consiliului Judeţean Vrancea, Iulian Matache, care a precizat că ar trebui găsită o soluţie pentru compensarea TVA la lucrările finanţate prin fonduri europene.

De asemenea, preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, Marian Oprişan, a vorbit despre problema energiei termice, declarându-se pentru creşterea preţului acestor servicii, în condiţiile în care, în prezent, nu se acoperă costurile de exploatare a centralelor.

"În materie de reabilitare termică, noi voiam să ajungem la adevăr, şi adevăr înseamnă mărirea preţurilor la energia termică, pentru că în perioada următoare o să stăm cu picioarele în apă rece să vedem ce facem cu ENET-ul, care mănâncă 700 de miliarde pe an. Este inacceptabil. Dacă folosim aceşti bani pentru infrastructură atunci vom face o bijuterie din Focşani", a spus Marian Oprişan.