Luminile celui mai mare centru comercial din Suceava se vor stinge sâmbătă seara, timp de o oră, în intervalul de timp 20.30 - 21.30.

Prin stingerea luminilor ambientale şi a celor arhitecturale, Iulius Mall Suceava se alătură zecilor de ţări, sutelor de oraşe, miilor de instituţii şi milioanelor de oameni de pe întreg mapamondul care vor stinge luminile ca un semnal de alarmă împotriva încălzirii globale, la “Ora Pământului”.

În plus, pe tot parcursul zilei de sâmbătă, la intrarea principală în centrul comercial, clienţii şi vizitatorii vor putea scrie - pe unul dintre cele patru panouri - gânduri sau chiar idei legate de protejarea mediului înconjurător. Studenţi voluntari ai Facultăţii de Litere din cadrul Universităţii “Ştefan cel Mare” din Suceava, implicaţi în proiectul ecologic “Alătură-te nouă pentru o natură nouă!”, îi vor susţine pe bucovinenii care vor lăsa mesaje pe panouri, iar un reprezentant al administraţiei publice locale va planta, în mod simbolic, un copac.