Noul sistem de compensare al medicamentelor pe grupe terapeutice va intra în vigoare de la 1 iulie, a anunţat, miercuri, preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Lucian Duţă, prezent la Conferinţa naţională de medicină a familiei.

Lucian Duţă a spus că redefinirea noţiunii de preţ de referinţă va relansa sistemul de sănătate şi îl va pune în limite rezonabile.

"Din păcate, de 20 de ani, în sistemul de sănătate nu s-a făcut nicio reformă. Dacă nu aplicăm urgent măsuri de reformă, aşa cum sunt prevăzute în Contractul-cadru, atunci sistemul va intra în derapaj", a precizat Duţă.

Preşedintele CNAS a spus însă că toate măsurile prevăzute în noua legislaţie trebuie susţinute de corpul medical, în special de medicii de familie. Pentru realizarea noului sistem de compensare, experţii CNAS se vor consulta cu specialişti ai Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi ai Agenţiei Naţionale a Medicamentului.

"Costul pentru medicamente a crescut cu 300.000.000 de euro, după ce au fost eliminate plafoanele la farmacii. De asemenea, actualul sistem de compensare prevede, de fapt, compensarea produselor scumpe. De aceea, specialiştii caută soluţii pentru schimbarea modalităţii de compensare şi redefinirea noţiunii de preţ de referinţă", a arătat Duţă.

Acesta a precizat că toate aceste măsuri vin să susţină sistemul de sănătate, ştiut fiind că fondurile sunt limitate în 2010 şi că autorităţile caută soluţii pentru rezolvarea problemelor.