Plenul Camerei Deputaţilor a respins, marţi, cu 121 voturi "împotrivă", 100 "pentru" şi 6 abţineri, moţiunea simplă depusă de 52 de deputaţi PSD-PC împotriva ministrului Muncii, Mihai Şeitan, intitulată "Şeitan, un tsunami PDL care înghite salariile, pensiile şi locurile de muncă ale românilor".

Votul asupra moţiunii a fost exercitat deschis, în baza cartelelor de vot.

Pentru a fi adoptată, o moţiune simplă trebuie votată de jumătate plus unu dintre deputaţii prezenţi.

Plenul Camerei Deputaţilor a finalizat, luni seară, dezbaterile asupra moţiunii simple depuse de PSD pe tema Muncii, votul final asupra acesteia fiind programat pentru marţi.

Semnatarii moţiunii, care a fost depusă în 16 martie, îl acuzau pe ministrul Muncii că, prin actele normative elaborate şi proiectele propuse spre adoptare, prin acţiunile şi declaraţiile publice, a adus grave prejudicii financiare şi morale salariaţilor bugetari, pensionarilor, copiilor beneficiari de alocaţii de stat, persoanelor aflate în şomaj.

Ministrul Muncii Mihai Şeitan a declarat, luni, în plen, că acuzaţiile din moţiunea PSD îndreptată împotriva sa reprezintă "atacuri politicianiste total nefondate", arătând că, în mandatul său, a promovat eliminarea inechităţile din sistemul de pensii şi de asigurările sociale de stat.