Cea de-a XIV-a ediţie a Zilelor Francofoniei se desfăşoară în acest an la Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava sub semnul muzicii şi al armoniei. Manifestările, organizate de Catedra de limba şi literatura franceză a Facultăţii de Litere şi Ştiinţe ale Comunicării, au început sâmbătă, 20 martie a.c., chiar de Ziua Internaţională a Francofoniei, cu un concurs de interpretare a unor cântece în limba franceză, intitulat „Chansons d’antan et d’aujourd’hui”.
230 de elevi din 12 şcoli şi trei licee au cântat în Auditoriumul Joseph Schmidt al universităţii sucevene, fiind evaluaţi de un juriu format din profesori, masteranzi, studenţi, elevi şi un reprezentant al sponsorilor. Premiul I din concurs a fost obţinut de grupurile muzicale de la Colegiul Naţional „Nicu Gane” din Fălticeni, profesori coordonatori Liliana Rădulescu şi Dan Sinăuceanu , Şcoala nr. 9 „Ion Creangă” din Suceava, profesori coordonatori Tamara Sabin şi Adrian Şoiman (gimnaziu) şi Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”, profesor coordonator Felicia Vranău (gimnaziu).
Premiul al II-lea a fost obţinut de Liceul cu Program Sportiv, profesori coordonatori Tudorel Acsinte şi Ştefania Roşu, Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”, profesor coordonator Irina Lulciuc şi Şcoala Moara Nică, profesor coordonator Manuela Luca (gimnaziu).
Menţiune au obţinut Şcoala Ilişeşti, profesor coordonator Raluca Botezat Adăscăliţei, Şcoala Bosanci, profesor coordonator Nastia Ungureanu, Şcoala Reuseni, profesor coordonator Daniela Bădăluţă şi Şcoala Bursuceni, profesor coordonator Maria Purice.
Juriul a mai acordat şi premii speciale pentru Şcoala Stroieşti, profesor coordonator Maria Ciuc, Şcoala Dorneşti, profesor coordonator Mihaela Moisuc, Şcoala Vatra-Moldoviţei, profesor coordonator Crizantema Iasinovschi şi Şcoala „Al. I. Cuza” din Fălticeni, profesor coordonator Maria Leuştean.
Au mai cântat, în afara concursului, elevele Diana Hrişcă, de la Şcoala nr. 4 din Suceava, şi Luiza Ionescu, de la Colegiul Naţional „Petru Rareş” din Suceava.
Zilele Francofoniei vor continua cu alte evenimente culturale şi artistice până pe 26 martie 2010.
Comentarii