Consiliul Judeţean Suceava şi Complexul Muzeal Bucovina organizează vineri, 26 martie a.c., la ora 14:00, evenimentul lansării volumului „Pelerinaj în spaţiul sacru bucovinean”, semnat de pr. Gabriel Herea.
Cartea, apărută în acest an la Editura „Patmos” din Cluj-Napoca, este, aşa cum scrie prof. univ. dr. Tereza Sinigalia în textul introductiv intitulat „O altă cale...”, „un Mesaj şi o Chemare - Mesaj către tinderea spre înălţimi şi Chemarea către desluşirea căilor încă neştiute, prin care se pot deschide către bisericile Moldovei de Nord drumuri pe care le credeam de mult cunoscute, dar care închid zone de mister şi de negândită spiritualitate”. 
O carte despre sfintele lăcaşuri de închinăciune moldave pe care pr. Gabriel Herea, parohul ctitoriei ştefaniene „Sfânta Cruce” din Pătrăuţi şi custodele acestei biserici monument din patrimoniul mondial UNESCO (pe lângă care a înfiinţat Muzeul „Casa preotului bucovinean), ne-o oferă în preajma Sărbătorilor Pascale, o carte care îndeamnă la pelerinaj şi la cunoaşterea, valorizarea şi păstrarea tezaurului sacru românesc.