Guvernul va reveni asupra deciziei de impozitare a persoanelor cu handicap grav sau accentuat şi va stabili că veniturile din salarii realizate de aceştia nu sunt incluse în veniturile salariale şi nu sunt impozabile, conform sistemului aplicat până la sfârşitul anului trecut.
Modificarea este prevăzută într-un proiect de lucru al Guvernului pentru modificarea Codului Fiscal, obţinut de MEDIAFAX.
Documentul introduce astfel în categoria sumelor care nu sunt incluse în veniturile salariale şi nu sunt impozabile şi veniturile din salarii realizate de către persoanele fizice cu handicap grav sau accentuat.
La sfârşitul lunii februarie, preşedintele Autorităţii pentru Persoanele cu Handicap (ANPH), Ioana Leşe, a declarat agenţiei MEDIAFAX că a cerut Ministerului Finanţelor să revină asupra unei decizii a Guvernului care a eliminat, din 2010, scutirea de impozit pe salariile şi pensiile persoanelor cu handicap grav sau accentuat, drepturi care, până în prezent, nu erau impozitate de stat.
Printr-o ordonanţă de urgenţă adoptată în octombrie 2009 pentru modificarea Codului Fiscal, Guvernul a decis să elimine, cu începere de la 1 ianuarie 2010, articolul 26 litera a din Legea 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, în baza căruia persoanele cu handicap grav sau accentuat (nevăzători sau persoane aflate în scaun cu rotile) erau scutite de la impozitul pe indemnizaţiile de natură salarială.
La sfârşitul lunii noiembrie 2009, Parlamentul a adoptat o lege prin care s-a stabilit că persoanele cu handicap beneficiază, tocmai prin articolul 26, de scutire de impozit pe veniturile din salarii, indemnizaţii de natură salarială şi pensii, în condiţiile în care, la acea dată, era anunţat că acest articol este abrogat începând cu anul 2010.
Comentarii