Firmele sau persoanele fizice care preiau de la un debitor declarat insolvabil active vândute fictiv sau la un preţ "neserios" faţă de valoarea de piaţă vor răspunde solidar cu acesta, potrivit unui proiect de modificare a Codului de Procedură Fiscală.

Tot pentru debitorii declaraţi insolvabili, care nu îşi mai pot achita obligaţiile de plată restante, vor răspunde solidar şi administratorii de drept ori de fapt care în perioada exercitării mandatului ori a controlului efectiv nu şi-au îndeplinit obligaţia legală de a cere instanţei deschiderea procedurii insolvenţei, pentru obligaţiile fiscale aferente perioadei respective şi rămase neachitate la data declarării stării de insolvabilitate.

Administrator de fapt este acea persoană fizică ce deţine şi exercită, în mod real, controlul decizional al societăţii, fără a avea calitatea de administrator împuternicit în mod legal.

Potrivit noilor prevederi din proiect, vor mai răspunde în solidar şi administratorii de drept ori de fapt pentru obligaţiile fiscale nedeclarate aferente perioadei în care au deţinut calitatea respectivă ori au exercitat controlul, precum şi pentru obligaţiile fiscale cu reţinere la sursă declarate în perioada în care au deţinut calitatea respectivă ori au exercitat controlul şi neachitate

Vor mai răspunde solidar şi administratorii de drept sau de fapt dacă în perioada în care au deţinut calitatea respectivă sau au exercitat controlul, din cauza nerespectării cu intenţie a obligaţiilor ce le revin sau din gravă neglijenţă, obligaţiile fiscale nu sunt plătite ori s-au făcut rambursări sau restituiri de impozite în mod nelegal.