Introdusă în 2005, cota unică de impozitare a fost subiect de dezbatere în toate guvernările, a fost asumată cu un nivel maxim de 16% de Cabinetul Ponta prin programul de guvernare, cu perspectiva scăderii progresive pe grile de venit salarial, creşterea ei însemnând o nerespecare a angajamentelor.
Ideea introducerii cotei unice a venit în 2003 din partea ministrului de Finanţe, Mihai Tănăsescu, dar la solicitarea conducerii PSD şi a preşedintelui Ion Iliescu s-a renunţat la proiect. De altfel, pe parcursul anilor, Iliescu, dar şi Adrian Năstase sau Mircea Geoană s-au exprimat constant pentru renunţarea la cota unică de impozitare şi revenirea la un sistem progresiv.
Fostul premier, Călin Popescu Tăriceanu, a povestit că ulterior a preluat ideea cotei unice şi a inclus-o în programul Alianţei DA, astfel încât aceasta a fost promovată după preluarea puterii în urma parlamentarelor din 2004. Măsura a fost introdusă de la 1 ianuarie 2005.
Totodată, preşedintele Traian Băsescu justifica "soluţia imorală" a cooptării PC la guvernare în 2004 din prisma promovării în Parlament a modificărilor legislative pentru introducerea cotei unice.
Pe parcursul guvernării Tăriceanu reprezentanţii PSD au contestat în mod constant această măsură, principala justificare fiind legată de faptul că beneficiile nu ar fi datorate cotei unice, ci creşterii economice din acea perioadă. De altfel, această argumentaţie s-a bazat inclusiv pe un studiu al FMI prezentat în 2006 prin care se preciza că sistemul cotei unice de impozitare s-ar putea dovedi nesustenabil pentru mai multe ţări, între care şi România.
Liderul PNL de la acel moment afirma în 2007 că, în situaţia în care Parlamentul l-ar forţa să renunţe la cota unică, îşi va prezenta demisia din fruntea Guvernului.
În aprilie 2008, fostul premier Călin Popescu Tăriceanu era felicitat la Bucureşti de preşedintele SUA, George W. Bush, pentru adoptarea acestei măsuri la momentul preluării guvernării, menţionând că intenţionează şi el să aplice un astfel de sistem.
În decembrie 2008, în urma alegerilor parlamentare, premierul şi preşedintele de la acea vreme al PNL, Călin Popescu Tăriceanu afirma că programele de guvernare propuse de PSD şi PNL pot fi compatibilizate, însă nu poate fi o renunţare la cota unică.
- Antonescu, în 2009: Dacă noi mărim cota unică sau nu mai avem cotă unică, eu ies din politică
Subiectul cotei unice a fost preluat ulterior de noul preşedinte al PNL, Crin Antonescu, care declara pe 25 noiembrie 2009 că va ieşi din politică dacă liberalii vor creşte cota unică sau dacă se va renunţa la ideea cotei unice.
Afirmaţia lui Antonescu venea în contextul unei pledoarii pentru alegerea lui Mircea Geoană în funcţia de preşedinte: "Dacă iese Mircea Geoană preşedinte şi dacă Guvernul Iohannis, cu participarea liberalilor şi a pesediştilor intră, este învestit, vine la putere, dacă noi mărim taxele, dacă noi mărim cota unică de impozitare sau nu mai avem cotă unică, eu, Crin Antonescu, ies din politică".
De asemenea, în iunie 2009 preşedintele PNL susţinea că are câteva soluţii pentru criza în care intra economia românească: statul minimal, taxe în favoarea prosperităţii, respectiv cotă unică de 10% şi TVA de 15 %, dar şi descentralizare reală.
Traian Băsescu le spunea oamenilor de afaceri în octombrie 2009 că dacă va fi pus în situaţia să aleagă între creşterea cotei unice şi creşterea TVA, va opta pentru majorarea TVA.
Totodată, în noiembrie 2009 el vorbea în perspectiva anului 2011 despre reducerea cotei unice de la 16% la 14% în situaţia reluării creşterii economice.
Subiectul cotei unice a făcut obiectul unei critici virulente în mai 2010 din partea preşedintelui de onoare al PSD, Ion Iliescu, la adresa lui Crin Antonescu, pe fondul discuţiilor despre măsurile pe care urma să le ia Guvernul Boc. Iliescu afirma că pledoaria liderului PNL din acel moment pentru menţinerea cotei unice era "total neavenită" întrucât PSD şi PNL trebuiau să consolideze cooperarea în faţa tendinţelor autoritariste ale lui Traian Băsescu.
"E adevărat că ea (cota unică, n.r.) a fost promovată de Alianţa DA, a liberalilor cu partidul domnului Băsescu. Dar această orientare de politică fiscală nu are nimic în comun cu economia de piaţă funcţională. Ea nu se aplică în nicio ţară europeană dezvoltată dintre vechile ţări membre ale UE şi nici în Statele Unite", susţinea Iliescu.
O poziţie similară era exprimată la acel moment şi de Adrian Năstase, care îşi cerea scuze în mod ironic de la PNL că PSD nu susţine o doctrină "neoliberală" şi nu acceptă cota unică, despre care afirma că a produs un "dezastru" în România.
În iunie 2010, în cadrul negocierilor pentru acordul cu FMI, oficialii intituţiei internaţionale au cerut Guvernului majorarea cotei unice la 20%, dar şi a TVA la 25%. Soluţia finală a fost determinată de preşedintele Traian Băsescu, care a anunţat reducerea salariilor bugetarilor şi a pensiilor, în schimbul menţinerii cotei unice la 16%. De asemenea, urmare a unei decizii a Curţii Constituţionale, pensiile nu au mai fost micşorate, dar în schimb a fost majorată TVA de la 19% la 24%.
De asemenea, o cotă unică redusă de la 16% la 10% a fost şi iniţiativa unor parlamentari PDL, care a fost aprobată de Senat în noiembrie 2010 şi respinsă de Camera Deputaţilor în martie 2011. Cu această ocazie, parlamentarii PSD şi PNL au votat în favoarea iniţiativei, care în cele din urmă nu a beneficiat de sprijinul Guvernului Boc.
Această iniţiativă a fost comentată şi de preşedintele Traian Băsescu, care afirma că în locul scăderii nivelului cotei unice ar opta pentru reducerea contribuţiilor sociale.
- PNL renunţă la ideea cotei unice în virtutea scăderii fiscalităţii. Ponta promite că se aplică cota progresivă de la 1 ianuarie 2013
Un prim semnal din partea preşedintelui PNL, Crin Antonescu, în privinţa unei renunţări la cota unică a venit în ianurie 2011, în contextul discuţiilor cu PSD în vederean unei alianţe politice.
"În materie de cotă unică sau de impozit progresiv, nimeni dintre noi nu se va crampona de una sau de alta ca de o lozincă electorală. Pur şi simplu, împreună vom elabora un program economic, care să răspundă nevoilor economiei, şi prin mijloace economice nu se face justiţie socială, dar cu o economie care merge se pot aloca sume care să asigure echilibrele sociale", afirma liderul PNL, apreciind că subiectul cotei unice nu trebuie să devină "fetiş electoral".
Ulterior, în februarie 2011, Antonescu răspunde acuzaţiilor lui Traian Băsescu, care afirma că în USL liberalii au sacrificat cota unică şi aceasta urma să fie desfiinţată: "Traian Băsescu a afirmat, încă o dată, minţind, spunând textul: «Crin Antonescu a sacrificat cota unică de impozitare». Minte. Crin Antonescu nu a sacrificat cota unică de impozitare. Cota unică de impozitare nu va fi desfiinţată în cazul în care USL preia guvernarea".
Pe aceeaşi linie politică răspundea şi liderul PSD, Victor Ponta: "De mâine, dacă USL va deţine Guvernul şi va avea premier, nu se poate vorbi decât de menţinerea cotei unice, pentru că, tehnic, nu poţi schimba un sistem fiscal de pe o zi pe alta”.
În luna mai 2011, USL se decide să propună în programul de guvernare al alianţei introducerea cotei progresive, dar cu un nivel de maxim 16%. Această idee a fost susţinută de liberali ca un compromis, fostul premier Călin Popescu Tăriceanu numărându-se între cei care au negociat această formulă din partea PNL.
Un an mai târziu, în mai 2012, recent validat în poziţia de premier, Victor Ponta promitea: "De la 1 ianuare 2013, ne dorim impozitarea pe trei trepte: 16%, pentru societăţile comerciale şi persoanele cu venituri medii, iar pentru cei cu venituri foarte mici vom încerca aplicarea celorlalte două cote, de 12% şi 8%".
Ulterior, în programul de guvernare prezentat în 2012 în Parlament de Cabinetul Ponta vizează în mod concret până în 2016 revenirea TVA la 19%, reducerea CAS cu 5 puncte procentuale pentru angajatori şi scăderea cotei unice prin transformarea acesteia într-o cotă progresivă: "Păstrăm plafonul de 16% şi introducem, pe parcursul mandatului, impozitul diferenţiat pe venitul salarial cu deductibilităţi fiscale: cote de 8%, 12% şi 16%, ce vor fi stabilite pe grile de venit”.
Cu toate acestea, oficialii FMI au respins propunerea USL menţionată în programul de guvernare.
"În forma propusă, cota progresivă ar scădea semnificativ veniturile. Dacă vei avea o cotă mai mică pe venit, atunci ar trebui să se reducă şi fondul de salarii. Nu cred că este o propunere înţeleaptă. (...) Dacă schimbaţi sistemul de impozitare, acesta trebuie să fie cel puţin neutru. Dacă se trece la cotă progresivă, cu rate mai mici de 16%, atunci unele rate ar trebui să fie mai mari de 16%", explica în august 2012 şeful misiunii FMI în România de la acel moment, Erik de Vrijer.
Subiectul cotei unice a revenit în discuţie în urmă cu o săptămână, într-o şedinţă restrânsă a USL, la sfârşitul căreia a fost invocată varianta reducerii TVA şi creşterii cotei unice în contextul discuţiilor legate de construcţia bugetară pentru anul 2014.
Conform informaţiilor iniţiale, a fost avansată ideea creşterii cotei unice, în prezent de 16%, dar şi a reducerii TVA, care acum este de 24%. O variantă a fost ca acestea să ajungă la acelaşi nivel. Conform unor surse din USL, a fost vehiculat un cuantum de 20 sau 22% pentru cota unică, respectiv pentru TVA sau o aducere a ambelor la un acelaşi nivel, în funcţie de simulările realizate pentru bugetul pe 2014.
De asemenea, ideea a fost discutată în şedinţa conducerii PNL de marţi, liberalii optând pentru respingerea unui astfel de scenariu. Prima reacţie a venit din partea liderului PNL Crin Antonescu, care a confirmat existenţa unei discuţii, precizând că liberalii nu vor accepta niciodată creşterea cotei unice.
"Cert este că PNL nu va accepta sub nicio formă, cât se află la guvernare, creşterea cotei unice de impozitare din simplul motiv, nu dintr-o ambiţie ideologică sau partizană, pur şi simplu nu e de imaginat că o mărire şi a cotei unice ar putea fi suportată de un mediu de afaceri care şi aşa se mişcă foarte, foarte greu", a mai susţinut Antonescu.
Poziţia liberalilor a fost reafirmată de ministrul Finanţelor Daniel Chiţoiu, care a precizat că PNL "nu susţine şi nu va susţine orice măsură de creştere a cotei unice de 16%".
"În urma speculaţiilor apărute în presă care privesc mărirea cotei unice de la 16% la 22% şi reducerea TVA de la 24% la 22%, Partidul Naţional Liberal face următoarele clarificări: La nivelul conducerii USL a avut loc o discuţie informală, în perspectiva construcţiei bugetului pe 2014, în ceea ce priveşte creşterea veniturilor. Măsurile invocate nu sunt cuprinse în prevederile programului de guvernare, iar PNL rămâne consecvent angajamentelor făcute prin acest document de bază al guvernului USL, aprobat de Parlamentul României. PNL nu susţine şi nu va susţine orice măsura de creştere a cotei unice de 16%", afirma Chiţoiu, vicepreşedinte al formaţiunii politice.
Ministrul delegat pentru buget, Liviu Voinea (PSD), a explicat că în acest an creşterea economică se bazează în principal pe exporturi, ceea ce se reflectă negativ în bugetul de stat, pentru că presupune rambursări de TVA. Soluţia pentru încasări mai mari în 2014, potrivit lui Voinea, ar veni din creşterea agregată internă atât din investiţiile publice, inclusiv programe UE, cât şi din consumul sectorului privat.
"În acest moment finalizăm rectificarea bugetară şi sperăm să fie adoptatã în şedinţa de săpăãmâna viitoare (...) Pentru 2014, înainte de a stabili dacă este nevoie de măsuri fiscale, se pleacă de la nişte variabile care n-au fost încă negociate, respectiv creştere economică, inflaţie şi deficit. Când bătem în cuie rectificarea, ştim baza de pornire, ştim nivelul deficitului, şi de la acest moment se pot bate în cuie şi acei indicatori pentru 2014. Apoi văd dacă am spaţiu fiscal. Scenariul nostru de bază pleacă de la aplicarea clauzei de investiţii, în aşa fel încât să nu pericliteze încadrarea în pragul de deficit de 3% din PIB (...) Discuţiile sunt încă preliminare, deci este prematur să pui în discuţie orice măsură fiscală dacă nu ai baza de pornire", a declarat Liviu Voinea pentru MEDIAFAX.
Potrivit unor surse apropiate discuţiilor cu FMI, unificarea cotei unice cu TVA la 22% ar permite chiar şi o reducere a CAS, iar scenariu cu 20% cotă unică şi 22% TVA ar acoperi doar pensiile şi salariile, care presupun un efort bugetar de 3 miliarde lei.
Premierul Victor Ponta a afirmat joi că el este cel care i-a cerut ministrului de Finanţe diferite scenarii pentru creşterea încasărilor la buget, discutate în USL, deoarece este mai uşor să se ceară la TV scăderi de taxe şi bani "mai ales când ai campanie electorală şi nicio responsabilitate".
Scenariile cerute ministrului de Finanţe pentru anul viitor au vizat reducerea TVA, scăderea CAS şi alte măsuri, după ce preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) a informat că gradul de colectare este în acest an mai mic decât cel previzionat, a adăugat Ponta.
Întrebat direct dacă pentru anul viitor este luată în considerare creşterea cotei unice de impozitare, premierul a negat. Întrebat în continuare dacă a discutat despre această variantă, premierul a arătat că vrea să explice exact situaţia.
"Nu. Nu, vreau să lămuresc, că am văzut că toată lumea îşi dă cu părerea pe la televizor. Eu am discutat în primul rând cu preşedintele ANAF, un liberal în care am încredere, care mi-a spus că anul acesta avem un grad de colectare mai mic decât cel previzionat, şi am discutat cu ministrul de Finanţe, un alt liberal pe care-l apreciez, cum gândim anul viitor, pentru că să vorbeşti pe la televizor că vrei să reduci taxe este cel mai simplu lucru când nu ai nicio responsabilitate. Când eşti ministru de Finanţe, şef de ANAF, prim-ministru. trebuie să şi faci lucruri, nu doar să le povesteşti pe la televizor. Atunci, am cerut de la ministrul de Finanţe diverse scenarii: putem să scădem TVA-ul, să scădem CAS-urile ? Putem nu doar să indexăm pensiile, ci să mărim eventual salariul minim ? Nu există - când eşti serios, vorbeşti serios şi, mai ales, dacă şi ştii despre ce vorbeşti - să spui numai cum scazi taxe, ci de unde sunt bani în buget. S-au discutat diverse scenarii, nu mi-a fost prezentat încă rezultatul acestor scenarii, dar cota unică, conform programului de guvernare şi acordului în USL, poate şi cred că ar fi bine să fie scăzută pentru categoriile de persoane care au venituri reduse, acea scădere la 12% şi 8%. Altfel, la televizor sunt mulţi care ştiu cu ce nu sunt de acord, dar când vine vorba să strângem bani şi să îi punem, eu vorbesc cu şeful ANAF şi ministrul de Finanţe, amândoi-repet-doi liberali în care am foarte mare încredere pentru că sunt serioşi şi sunt meserie", a spus Ponta.
Vineri, la Palatul Victoria, şeful Executivului, Victor Ponta, se întâlneşte cu delegaţia FMI pentru discuţii asupra bugetului pe 2014.
Andi Manciu, andi.manciu@mediafax.ro
Comentarii