Ministrul Apărării, Mircea Duşa, a declarat, joi, la Timişoara, că ministerul pe care îl conduce doreşte să înfiinţeze un Complex multimodal de transport aerian al Armatei şi că va încerca să operaţionalizeze şi aviaţia de vânătoare, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Ministrul Mircea Duşa a declarat, joi, la Timişoara, unde a participat la o ceremonie cu prilejul Zilei Armatei, că ministerul va înfiinţa un Complex multimodal de transport aerian al Armatei.
"Va fi un Complex multimodal de transport aerian la Forţele Armate, cu avioane de cursă lungă, care pot zbura peste 10.000 de kilometri fără a alimenta, este vorba de C Hercules 130, avioanele Spartan care zboară pe distanţe medii, elicopterele care pot zbura pe distanţe mici de până la o sută de kilometri, sigur, urmând ca, până în 2017, aşa cum am precizat, să operaţionalizăm şi aviaţia de vânătoare", a afirmat Duşa.
Întrebat care este bugetul necesar pentru acest proiect, Duşa a spus că nu este specialist în domeniu.
"Aceste întrebări, referitoare la bani, trebuie să le puneţi specialiştilor mei, generalilor, inginerilor de la Forţele Aeriene, pentru că eu nu sunt specialist în domeniu. Sigur că le vor analiza cei care sunt specialişti în domeniu, dacă este să facă achiziţia cea mai bună", a spus Duşa.
Întrebat, de asemenea, despre achiziţia unui avion pentru demnitari, ministrul Apărării a precizat că va discuta acest subiect cu premierul Victor Ponta, la întoarcerea acestuia din vizita în SUA.
Comentarii