Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, nu recomandă depunerea banilor în străinătate, ci încredere în sistemul bancar românesc, amintind de moartea lui Constantin Brâncoveanu, care a fost torturat pentru a-şi declara întreaga avere, inclusiv banii din străinătate.
"Radu Mihnea a fost primul domn român care şi-a deschis un depozit la Veneţia, am putea spune că a plecat cu banii în străinătate, şi-a depus 20.000 de galbeni la Zecca, Veneţia", a afirmat Isărescu, prezent la o dezbatere prilejuită de lansarea cărţii "Cronicarii, adevărul şi puterea. Istorie şi ideoligie în cronistica moldovenească a secolului al XVII-lea" de Nadia Manea.
El a citat din carte, în care se consemnează că Radu Mihnea apela la o manieră modernă şi sigură de a păstra banii, care erau garantaţi de Republica Veneţiană, arătându-se "puţin revoltat" că este o invitaţie la a depune banii în străinătate.
"Şi domnitorul Constantin Brâncoveanu ştiu că şi-a depus banii în străinătate şi uitaţi ce-a păţit. Deci nu este bine să depunem banii în străinătate, ci să avem încredere în sistemul bancar românesc", a afirmat şeful băncii centrale.
El s-a referit şi la "obsesia" băncilor centrale şi a guvernatorilor de a ţine sub control inflaţia.
"Despre băncile centrale şi guvernatorii acestora se spune că au o obsesie: inflaţia, să ţină inflaţia cât mai jos. Şi în mare măsură este adevărat, dar nu toţi guvernatorii recunosc acest lucru, că sunt obsedaţi, însă că au preocuparea să ţină preţurile scăzute este adevărat. Inflaţia este opusul stabilităţii monetare", a mai spus Isărescu.
Comentarii