Liderul formaţiei Şuie Paparude, Mihai Câmpineanu, care a suferit un infarct miocardic la finalul unui concert susţinut la Timişoara, a ieşit din coma indusă, miercuri, şi este conştient, medicii oprind administrarea de sedative, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit directorului medical al Spitalului Judeţean din Timişoara, Florin Bîrsăşteanu, liderul formaţiei Şuie Paparude, Mihai Câmpineanu, şi-a revenit, miercuri, din coma indusă şi este conştient.

Conform acestuia, pacientul se află "pe un trend ascendent", iar sedarea i-a fost oprită şi a fost detubat.

Totodată, Câmpineanu se află în continuare sub supravegherea medicilor de la Secţia ATI a Spitalului Judeţean din Timişoara, unde este internat.

Întrebat dacă Mihai Câmpineanu va fi transferat la Bucureşti, Bîrsăşteanu a declarat că "deocamdată nu se pune problema aceasta".

Liderul formaţiei Şuie Paparude, Mihai Câmpineanu, a suferit un infarct miocardic, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la finalul unui concert susţinut la Timişoara.

Colegii de trupă, care au şi sunat la 112, afirmau că Mihai Câmpineanu le-a spus, după concert, că are dureri puternice în zona pieptului, apoi acesta s-a prăbuşit la pământ. În cădere, cântăreţul s-a lovit la faţă.

Duminică dimineaţă, Mihai Câmpineanu a fost transferat de la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Municipal Timişoara la Institutul de Boli Cardiovasculare, fiind supus unei coronografii, medicii luând decizia de a-i monta două stenturi pe artera pulmonară. De asemenea, Câmpineanu a fost supus şi analizelor neurologice, specialiştii fiind rezervaţi în privinţa stării neurologice a artistului după infarctul suferit sâmbătă noapte.

Luni, Mihai Câmpineanu a fost transportat de la Institutul de Boli Cardiovasculare la Spitalul Judeţean din Timişoara, cu o ambulanţă specială, care asigură condiţii de terapie intensivă pe durata transferului. La Spitalul Judeţean, el a fost supus mai multor investigaţii medicale.

Marţi, directorul medical al Spitalului Judeţean din Timişoara, Florin Bîrsăşteanu, declara că lui Mihai Câmpineanu i s-au făcut unele investigaţii, un RMN, însă despre rezultate nu putea spune prea mult, la cererea familiei. El se afla în comă indusă de medicamente, fiind intubat, iar medicul spunea că starea lui nu era "foarte încurajatoare", dar că el nu are leziuni hemoragice cerebrale.