Parlamentul European a adoptat, joi, o rectificare bugetară pe 2013, eliminând astfel riscul ca CE să nu poată efectua o serie de plăţi până la sfârşitul anului, inclusiv despăgubirile stabilite pentru România, după seceta şi incendiile de pădure din 2012.
Europarlamentarii au aprobat, la reuniunea plenară de la Strasbourg, o rectificare bugetară, prin care se suplimentează cu 2,7 miliarde de euro fondurile Uniunii Europene pentru 2013.
Suplimentarea bugetară a fost necesară ca urmare a faptului că sumele la buget provenite din taxele vamale aplicate la frontierele externe ale UE au fost mai mici decât estimările Eurostat. În urma rectificării bugetare, contribuţia statelor membre la bugetul UE va creşte anul acesta.
Textul rezoluţiei adoptat constată că suplimentarea bugetară "va conduce, mecanic, la o creştere a contribuţiilor bazate pe venitul naţional brut din partea statelor membre, cu suma de 3.110 milioane de euro, respectiv o creştere netă a contribuţiilor naţionale (inclusiv TVA) de 2.736 de milioane de euro".
Rectificarea bugetară a primit, luni, un vot favorabil în cadrul Comisiei de Buget, după ce preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a avertizat, în aceeaşi zi, că Executivul european nu va mai putea efectua plăţi începând cu mijlocul lunii noiembrie, dacă nu se aprobă o o creştere a bugetului pe anul în curs.
Comisarul UE pentru politică regională, Johannes Hahn, a anunţat, la 3 octombrie, că Executivul de la Bruxelles va aloca peste 360 de milioane de euro Germaniei, ca urmare a inundaţiilor grave suferite de aceasta în lunile mai şi iunie 2013. Ţările învecinate, Austria şi Cehia, care au suferit daune mai mici ca rezultat direct al inundaţiilor, vor beneficia de 21,6, respectiv 15,9 milioane de euro. Totodată, Comisia a decis să acorde României despăgubiri în valoare de peste 2,4 milioane de euro ca ajutor pentru acoperirea costului daunelor produse de seceta şi de incendiile de păduri din vara anului 2012.
Comisia Europeană a motivat ajutorul acordat României prin faptul că, în vara anului 2012, mai multe zone din ţară au avut "de suferit de pe urma temperaturilor extrem de ridicate care au provocat secetă". "Aceasta a avut drept consecinţe pierderea unei părţi semnificative a recoltelor, numeroase incendii de pădure şi de vegetaţie şi grave penurii de apă la nivelul populaţiei", se arată într-un comunicat al CE.
Sprijinul financiar, oferit din Fondul de solidaritate al Uniunii Europene, va ajuta la acoperirea costurilor de urgenţă suportate de autorităţile publice din cele patru state membre în urma dezastrelor.
Comentarii