Pricopie a susţinut la Comisia de învăţământ a Camerei ordonanţa care modifică Legea educaţiei
Mediafax.ro
Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a susţinut, marţi, la Comisia de învăţământ a Camerei Deputaţilor, ordonanţa care modifică Legea educaţiei, prevăzând, printre altele, trecerea clasei a IX-a înapoi la liceu, facilităţi pentru cadrele didactice în privinţa examenului de titularizare, informează Mediafax. Pricopie le-a spus deputaţilor din Comisia de învăţământ că prin introducerea sistemului de cinci clase în învăţământul primar, patru în cel gimnazial şi patru în liceu, cu învăţământ obligatoriu până în clasa a X-a, se ajunge la un învăţământ obligatoriu de 11 ani, ceea ce este un plus, deoarece este adăugată clasa pregătitoare.El a arătat că a supus dezbaterii publice şi ideea ca, începând din 2015, frecventarea de către copii a grupei mari de la grădiniţă să fie obligatorie şi că doreşte ca în 2, 3, 4 ani, pe măsură ce grădiniţa este consolidată, aceasta să devină obligatorie de la 4 ani."Am supus dezbaterii publice ca, începând din 2015 să avem grupa mare la grădiniţă obligatorie. Avem deja 98% dintre copii cuprinşi la grupa mare, iar acest lucru ar însemna ca 2% dintre părinţi să fie obligaţi să-şi ducă copiii la grădiniţe, ceea ce ar însemna un succes", a spus Pricopie. El a mai arătat că sunt introduse în ordonanţă o serie de facilităţi acordate cadrelor didactice, cum ar fi examen de titularizare la 6 ani. "Legea 1 prevedea că cei care au susţinut examenul de titularizare într-un anumit an pot beneficia la 3 ani, noi am extins la 6 ani. Examenul este serios şi cei care reuşesc să treacă de acest examen trebuie să aibă posibilitatea să folosească rezultatele acestui examen pentru titularizare timp de 6 ani", a spus Pricopie.Ministrul Educaţiei a susţinut şi trecerea Bibliotecii Pedagogice la Biblioteca Centrală Universitară, pe motiv că aceasta funcţionează în condiţii improprii şi o jumătate de milion de cărţi pot fi afectate, arătând că nu este vorba de a desfiinţa o instituţie importantă pentru sistemul de educaţie, ci de a salva un fond de carte extrem de important."Biblioteca Pedagogică funcţionează într-o fostă casă în vecinătatea Parcului Cişmigiu, iar această casă a fost retrocedată de 7 ani. Astăzi această casă se află într-o stare extrem de precară şi există riscul de a se deteriora. Până la identificarea unei soluţii, a unei clădiri corespunzătoare pentru Biblioteca Pedagogică, am decis ca această bibliotecă să devină secţie distinctă a Bibliotecii Centrale Universitare, urmând ca, pe măsură ce identidicăm un spaţiu, să-şi recapete personalitatea distinctă. Eu am fost de multe ori în Biblioteca Pedagogică, cărţile de la ultimul etaj sunt ude pentru că tavanul este găurit, iar la subsol unii vorbesc de o piscină", a explicat Pricopie.
Comentarii