Primarul comunei vasluiene Pungeşti, Mircea Vlasă, este cercetat penal de poliţişti pentru abuz în serviciu şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, pentru modul în care şi-a atribuit titlul de proprietate pe terenul pe care l-a concesionat apoi către Chevron pentru explorarea gazelor de şist, informează Mediafax.Suprafaţa de aproape două hectare pe care compania Chevron derulează, în prezent, activităţi de amenajare a platformei pe care urmează să fie amplasată prima sondă de explorare a gazelor de şist din judeţul Vaslui face obiectul unei anchete a Poliţiei, în urma căreia se va stabili legalitatea dobândirii acelui teren, transmite corespondentul MEDIAFAX.În fapt, vizat de cercetările poliţiştilor de la Serviciul de Investigare a Fraudelor (SIF) Vaslui este primarul comunei Pungeşti, a cărui soţie este proprietarul direct al celor 1,92 hectare de teren, suprafaţă atribuită de Mircea Vlasă în anul 2005, în calitate de primar."Un localnic din comuna Pungeşti a depus o plângere la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, prin care solicită efectuarea de cercetări cu privire la legalitatea efectuării transferului de proprietate pentru o suprafaţă de teren din Pungeşti, aparţinând familiei primarului Mircea Vlasă. În consecinţă, în cauză a fost întocmit un dosar penal în care poliţiştii SIF desfăşoară cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu şi fals în înscrisuri sub semnătură privată", a declarat, marţi, pentru corespondentul MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Vaslui, Mihaela Ştraub.