Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, spune că nu vrea să mai audă că pacienţii internaţi la terapie intensivă trebuie să cumpere medicamente sau materiale sanitare, susţinând că bolnavilor de la unităţile de primiri urgenţe şi ATI trebuie să li se asigure "totul”, informează Mediafax.Prezent vineri, la Târgovişte, unde a vizitat Spitalul Judeţean de Urgenţă, ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a spus că, în condiţiile în care spitalele au reintrat în programul naţional de anestezie-terapie intensivă, nu vrea să mai existe cazuri în care aparţinătorii să fie trimişi să cumpere materiale sanitare sau medicamente."Nu vreau să mai aud că vreun pacient care trece prin secţia de ATI mai are nevoie de ceva, aşa cum se întâmpla până nu demult, că erau trimişi aparţinătorii, după cum ştiţi, să cumpere din oraş. Pacientul critic, UPU şi ATI trebuie asigurat întru totul", a afirmat Nicolae Bănicioiu.Vizita ministrului Sănătăţii la spitalul din Târgovişte a avut loc în contextul în care spitalul s-a aflat recent în mijlocul unui scandal, după ce în presă au apărut imagini cu o pacientă internată la secţia anestezie-terapie intensivă legată de pat cu pijamale.