O celulă simbolică în memoria lui Corneliu Coposu, inaugurată la Fortul 13 Jilava
Mediafax.ro
O celulă simbolică în memoria lui Corneliu Coposu a fost inaugurată, vineri, la Fortul 13 Jilava, în încheierea evenimentelor desfăşurate cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la naşterea fostului lider ţărănist, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.Cu această ocazie a fost prezentată şi o expoziţie de fotografii, documente şi obiecte care au aparţinut foştilor deţinuţi politici, expoziţie îngrijită de istoricul Marius Oprea de la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER).Printre personalităţile care au participat la acest eveniment s-au numărat Emil Constantinescu, preşedintele Fundaţiei Române pentru Democraţie, Octav Bjoza, preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România (AFDPR), foşti deţinuţi politici şi urmaşi ai acestora, Rodica Coposu, Germina Nagăţ, şefa Biroului Investigaţii la Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), Marius Oprea, Doru Mărieş, preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie, Doru Braia, Adrian Dumitrescu, fost preşedinte al Asociaţiei 21 Decembrie.Preoţi ortodocşi şi greco-catolici au ţinut o slujbă de pomenire pentru deţinuţii politici ucişi, torturaţi şi întemniţaţi la Jilava şi în celelalte închisori şi lagăre de concentrare ale regimului represiv comunist din România.
Comentarii