Guvernul a transmis, după ce INS a anunţat că produsul intrern brut a scăzut faţă de primul trimestru şi creşterea anuală a coborât semnificativ, un comunicat în care compară datele strict cu anul trecut şi arată astfel că România continuă creşterea economică şi menţine prognoza de creştere de 2,5%, informează Mediafax."Ţinând cont de datele oferite de Institutul Naţional de Statistică, rezultă că România continuă creşterea economică, pe fondul evoluţiei pozitive a producţiei industriale şi a exporturilor. Creşterea economică în semestrul I 2014, comparativ cu semestrul I din 2013, este de +2,6%, pe serie ajustată, România continuând să aibă una dintre cele mai mari creşteri economice din Europa. România continuă să aibă una dintre cele mai solide creşteri din Uniunea Europeană, în contextul în care o serie de măsuri prevăzute în pachetul mai amplu de măsuri de stimulare a economiei şi creare de noi locuri de muncă, precum reducerea CAS, nu au fost încă implementate", se arată în comunicat.