Greblă, acuzat şi de favorizarea făptuitorului şi folosirea de informaţii nedestinate publicităţii
Mediafax.ro
Procurorii anticorupţie au extins acuzaţiile în cazul judecătorului constituţional Toni Greblă şi cer avizarea arestării sale şi pentru că l-ar fi favorizat pe patronul Ultex, urmărit penal, căruia i-ar fi promis că îl va anunţa dacă este vreun "pericol", informează Mediafax.Procurorii DNA îl acuză pe Toni Greblă, pe lângă săvârşirea infracţiunile de trafic de influenţă, efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia, constituirea unui grup infracţional organizat, şi de favorizarea făptuitorului şi folosirea în orice mod direct sau indirect de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii dacă este folosită în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.Potrivit anchetatorilor, judcătorul de la Curtea Constituţională, în cadrul unei întâlniri directe cu patronul Ultex, Vasile Niţescu, suspect într-o cauză penală aflată în instrumentare la DNA, "i-a întărit convingerea că, în cazul în care ancheta va reprezenta un pericol pentru acesta din urmă, va afla acest lucru şi îi va comunica, lăsându-l să creadă că are influenţă pentru a obţine aceste informaţii de la organele judiciare".
Comentarii