ANAF va emite din oficiu decizii de anulare a plăţii contribuţiei de asigurări sociale de sănătate (CASS) impuse anterior pentru persoanele fizice care nu aveau obligaţia acestei plăţi, iar persoanele care au achitat banii vor avea dreptul la restituirea sumelor plătite, informează Mediafax.Procedura a fost decisă de Guvern printr-un proiect de lege, după ce, la începutul anului, câteva mii de copii din Curtea de Argeş şi din localităţile limitrofe care au alocaţiile pe card au primit înştiinţări de plată de la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) prin care sunt anunţaţi că au de achitat câte 468 de lei, reprezentând CAS pe anul 2012, printre cei notificaţi numărându-se copii de zece ani sau nedeplasabili.ANAF a anunţat atunci că a sistat emiterea deciziilor de impunere pentru contribuţiile datorate din dobânzile încasate la alocaţiile pentru copii şi aşteaptă o iniţiativă legislativă care să permită amnistierea fiscală în cazul sumelor deja imputate.Potrivit proiectului de lege aprobat de Guvern, în cazul în care ANAF a emis, dar nu a comunicat decizia de impunere prin care a fost stabilit cuantumul CASS, organul fiscal nu va mai comunica decizia de impunere, iar în cazul în care nu a emis-o, nu va mai emite o astfel de decizie.