Circa 93% dintre români sunt asiguraţi doar în sistemul public de sănătate, 2% au abonament la o clinică privată plătit integral sau parţial de angajator şi tot 2% deţin o asigurare privată de sănătate, potrivit unui studiu elaborat de compania de cercetare a pieţei GfK, informează Mediafax.Totodată, aproape 4% nu deţin niciun fel de asigurare.Bucureştenii, deşi se situează uşor sub media naţională la capitolul asigurare în sistemul public, stau cel mai bine comparativ cu locuitorii din alte regiuni atunci când vine vorba despre asigurări medicale private (5%) sau abonament la o clinică privată, costurile fiind acoperite integral de compania la care sunt angajaţi (3,5%). De altfel, 2% dintre ei au chiar şi partenerii de viaţă sau copiii incluşi în abonamentul pentru servicii private, ceea ce în restul ţării aproape că nu se întâmplă deloc, se arată într-un comunicat al GfK.Dobrogenii, muntenii şi moldovenii stau cel mai prost la capitolul asigurări de sănătate - 13%, respectiv aproape 6% (în cazul muntenilor şi al moldovenilor) nu au niciun fel de asigurare, grupa de vârstă cea mai vulnerabilă fiind 18 - 34 ani, cu peste 16 procente de neasiguraţi. "Deşi sistemul public are puncte nevralgice, în acest moment, doar câteva procente din populaţie are abonamente la clinici private. Această diferenţă reprezentând nevoi neacoperite în prezent de către sistemul public ne indică faptul că piaţa serviciilor medicale private are un potenţial mare de creştere. Cu atât mai mult cu cât, în România, peste 3 milioane de salariaţi lucrează în mediul privat", a declarat Ana-Maria Drăgănică, Group Account Manager GfK România.