Ministrul Transporturilor, Ioan Rus, speră ca până la sfârşitul lunii mai să primească aprobarea de la CE pentru Masterplanul de transport, el adăugând că interconectivitatea între regiunile istorice s-ar putea rezolva în următorii patru ani, atât din punctul de vedere rutier cât şi feroviar, informează Mediafax.Ioan Rus a spus, miercuri, în cadrul unei vizite la lotul 4 al şantierului autostrăzii Turda - Sebeş, alături de comisarul european pentru politici regionale, Corina Creţu, că speră să primească în cel mai scurt timp, până la sfârşitul lunii mai, aprobarea din partea CE pentru Masterplanul general de transport, transmite corespondentul MEDIAFAX."Noi am trimis răspunsuri la toate observaţiile pe care CE le-a avut la Masterplanul general de transport, sperăm ca în cel mai scurt timp, până la finalul lunii mai, să primim aprobarea finală şi să se semneze programul de infrastructură mare în România, acela fiind momentul în care ştim sumele pe care le avem la dispoziţie şi putem prioritiza. Dacă vom reuşi să implementăm toate programele pe care le avem, am putea rezolva interconectivitatea între regiunile istorice ale României în următorii patru ani, ceea ce ar fi un lucru excepţional. Şi nu vorbesc doar de transportul rutier, în paralel avem investiţii mari şi în transportul feroviar, care are un rol important în dezvoltarea economică”, a spus Rus.