DIICOT: Decizia CC nu influenţează luarea măsurii arestului pentru infracţiunea de trafic de droguri
Mediafax.ro
Decizia prin care, pentru prima dată, a fost declarată neconstituţională o sintagmă dintr-un articol de lege, respectiv "o infracţiune de trafic de stupefiante" din Codul de procedură penală, nu va influenţa luarea măsurii arestului în cazul infracţiunii de trafic de droguri, susţine DIICOT, citat de Mediafax.Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) arată, vineri, că a luat act de decizia Curţii Constituţionale din 16 iulie şi că va solicita Ministerului Justiţiei adoptarea unei ordonanţe de urgenţă care să modifice dispoziţiile articolului 223 alineatul 2 din Codul de procedură penală în conformitate cu cele reţinute de plenul CC.Potrivit DIICOT, decizia Curţii Constituţionale nu va influenţa luarea măsurii preventive în cazul infracţiunii de trafic de droguri, întrucât există dispoziţiile alternative ale aceluiaşi articol în baza cărora judecătorul de drepturi şi libertăţi poate dispune măsura.
Comentarii