Cinci angajaţi RAAN au intrat în greva foamei supăraţi că nu au fost alocaţi bani pentru compensaţii
Mediafax.ro
Cinci angajaţi ai Regiei Autonome pentru Activităţi Nucleare (RAAN) au intrat în greva foamei, în faţa platformei Romag Prod, alţi aproximativ 150 de salariaţi protestând, la ora actuală, în faţa instituţiei, nemulţumiţi de nealocarea banilor pentru plăţile compensatorii în urma închiderii companiei, informează Mediafax.Cei cinci angajaţi, între care şi un lider sindical, au intrat în greva foamei miercuri seară, în jurul orei 19:00, aceştia spunând că vor renunţa la această formă extremă de protest doar în momentul în care vor primi asigurări că în urma închiderii controlate a RAAN vor primi veniturile compensatorii cuprinse în contractul colectiv de muncă, transmite corespondentul MEDIAFAX.Potrivit liderului sindical din cadrul Romag Prod, Marian Creţan, care se află şi el în greva foamei, angajaţii au recurs la această formă de protest întrucât nu au primit asigurări că Guvernul a alocat banii pentru plăţile compensatorii în urma închiderii companiei.
Comentarii