Un bebeluş de nouă luni din Caraş-Severin, lăsat acasă timp de trei zile doar cu fraţii săi, dintre care cel mai mare în vârstă de 12 ani, a ajuns la Spitalul de Copii din Timişoara bătut, cu fractură la un picior şi cu muşcături de om pe corp, autorităţile declanşând o anchetă în acest caz, informează Mediafax.Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Caraş-Severin, Ancuţa Cheţan, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX, că un bărbat din localitatea Ilidia s-a prezentat, miercuri seară, la Spitalul Judeţean Reşiţa, cu fiul său în vârstă de doar nouă luni, acesta având urme de violenţă pe corp."Aseară (miercuri seară - n.r.) s-a prezentat la Spitalul Judeţean din Reşiţa un bărbat cu copilul său de nouă luni. Copilul prezenta urme de violenţă pe corp. Cei de la spital au anunţat Poliţia şi noi, împreună cu cei de la Protecţia Copilului, am deschis o anchetă în acest caz pentru stabilirea vinovatului. Copilul a fost transportat la Timişoara, la spital", a declarat Ancuţa Cheţan.