Casa Regală: Retragerea titlului principelui Nicolae nu este o pedeapsă. Decizia a fost luată în asentiment
Mediafax.ro
Retragerea titlului principelui Nicolae nu este o pedeapsă, ci a fost o decizie a regelui pentru viitor, după ce acesta a observat comportamentul nepotului său în public şi în privat, decizia fiind luată în asentiment, a explicat consilierul personal al familiei regale Ion Luca Vlad, scrie Mediafax.Ion Luca Vlad a spus că, odată cu retragerea titlului de "Principe al României", nepotul regelui a căpătat apelativul de "domnul Medforth-Mills"."Sigur că va fi mai greu să ne obişnuim, acum sunt primul care o spun că prezenţa sa în România a fost una majoritar benefică şi el este de părere că a învăţat foarte multe din România, că a avut o experienţă extraordinară şi care este unică în viaţa cred că a milioane de oameni, deci nu există nimic şi niciun motiv pentru care pleacă din România din cauza României, din contră e ceva ce pe undeva rămâne numai cu amintiri frumoase", a spus consilierul.Despre retragerea titlului, Vlad a precizat că "este o decizie a regelui, dar care este asumată de principele Nicolae".
Comentarii