Noul ministru al Transporturilor, Dan Costescu, spune într-un interviu pentru MEDIAFAX că a trimis Corpul de Control la compania naţională de transport aerian TAROM, pentru a verifica motivele pentru care avioane ale operatorului au fost oprite la sol, informează Mediafax."Corpul de Control, aşa cum îl văd eu, nu este un element coercitiv, este un instrument administrativ la dispoziţia ministrului pentru a se informa despre anumite structuri. Faptul că acest corp de control merge acolo, corpul de audit merge acolo sau că alţi specialişti, secretari de stat merg şi se informează şi fac analize şi sinteze pe care apoi mi le prezintă nu înseamnă că avem un aparat represiv. Este un aparat de informare, administrativ. El a avut o mulţime de misiuni, începând de la deszăpezire, plecând pe constatare, motive tehnice la flota TAROM, pentru care au imobilizări la sol sau altfel de acţiuni de acest fel, ei le vor face regulat, vor raporta şi pe baza lor şi a analizei de management, pentru că fiecare dintre ei are o anumită specialitate, merge pe lucrurile pe care le cunoaăte. Evident că în procesul de management avem şi aspecte economice, şi de organizare, şi de disciplină. Ei sunt mai mult pe partea de disciplină, pentru celelalte aspecte avem alte instrumente la dispoziţie", a declarat Costescu într-un interviu pentru MEDIAFAX.